Astăzi, Turcia îşi sărbătoreşte Ziua Naţională, care reprezintă Ziua proclamării Republicii (în 1923).
Republica Turcia a fost întemeiată la 29 octombrie 1923 din rămăşiţele Imperiului Otoman.
Originile Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia, în secolul al XI-lea.
În urma înfrângerii turcilor selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii otomane să devină o forţă importantă în regiune. În secolul al XVI-lea, ajuns la întinderea maximă, Imperiul Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de sud-est şi Caucazul. După înfrângerea suferită în primul război mondial, puterile învingătoare au căutat împărţirea imperiului prin Tratatul de la Sevres. Cu sprijinul aliaţilor, Grecia a invadat şi ocupat orasul Izmir, în conformitate cu Tratatul. La 19 mai 1919 a fost iniţiată o mişcare naţionalistă sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk Pasa, un comandant militar care s-a stins în cursul bătăliei de la Gallipoli. Kemal Pasa a încercat revocarea termenilor tratatului semnaţi de sultan la Istanbul, mobilizând fiecare parte a societăţii turceşti, în ceea ce a devenit războiul turc de independenţă (în turcă: Kurtulus Savasi).
La 18 septembrie, 1922, armatele de ocupaţie ale Antantei au fost învinse şi ţara eliberată. A urmat abdicarea sultanului la 1 noiembrie 1922, astfel încheindu-se 631 de ani de stăpânire otomană.
În 1923 Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a primit supranumele de Ataturk (însemnând Părintele Turciei) şi a devenit primul preşedinte al ţării. El a instituit mai multe reforme care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman.

Cu ocazia acestei zile va propun o reteta rapidă și minunata!
Buna in perioada de post si nu numai....
Ce este bulgurul ? Crupe din boabe de grâu încolțite sau opărite, apoi uscate și măcinate grosier, fierte ca păsatul, consumate tradițional în țările orientale (cu bulete de carne, stafide, năut etc.
Bulgur este un ingredient comun in bucataria armeneasca, siriana, turceasca, mediteraneana si din Orientul Mijlociu. Are un gust fin asemanantor cu cel al nucilor.
Este folosit in pilafuri, supe, produse de patiserie, sau ca umplutura.
Este folosit si in paine si reprezinta ingredientul principal in salata tabbouleh salad si in kibbeh. Valoarea nutritionala ridicata il recomanda ca un bun substitut pentru orez si cuscus.
Se fierbe la foc potrivit timp de 10 până la 15 minute (nu ezitați să adăugați un pic de apa fiarta daca este necesar).
Bulgur este un ingredient comun in bucataria armeneasca, siriana, turceasca, mediteraneana si din Orientul Mijlociu. Are un gust fin asemanantor cu cel al nucilor.
Este folosit in pilafuri, supe, produse de patiserie, sau ca umplutura.
Este folosit si in paine si reprezinta ingredientul principal in salata tabbouleh salad si in kibbeh. Valoarea nutritionala ridicata il recomanda ca un bun substitut pentru orez si cuscus.
Bulgurul se gateste ca si orezul- se toarna peste el apa (de două ori volumul de bulgur) si fierbem până la absorbția ei completă.
Ingrediente: pentru 3/4 persoane:
1 ceașcă mare de bulgur (bio)
1 ceapa (sau 2 cepe esalota)
1 cățel de usturoi
2 linguri de ulei
50 g de bulion de rosii
boia de ardei
1/2 KUB de legume
1 lingura de stafide
patrunjel tocat
sare și piper
Mod de preparare:
Se spala bulgurul cu apa rece si se lasa la scurs.
Se curata si se toaca marunt usturoiul si ceapa.
Se adaugă bulgurul și se amestecă.
Puneti bulionul de rosii diluat într-o cana cu apa fiarta (aceeași ceașcă, care a fost utilizată pentru a măsura bulgurul) adaugati inca o cana cu apa fiarta.
Se adaugă 1/2 KUB cu legume, stafidele, piper, boia si se amesteca.

Verificati de sare si daca bulgurul este fiert.
Se adaugă la sfârșit pătrunjelul tocat și se amestecă .
Se acopera, se ia de pe foc si se rezerva 10 minute.
Se serveste cald sau rece .
Cand nu postiti este o garnitura foarte buna pentru fripturi si gratare.
Pofta Buna !!!!

![]() |
imprimati print |
reteta garantata bucataras.ro
RăspundețiȘtergerehttp://www.bucataras.ro/retete/pilaf-turc-de-bulgur-77146.html