Anghinarea este folosită în gastronomie (bulbul florii) și în medicina naturistă (rădăcinile și frunzele de anghinare). Acestă plantă mediteraneană comestibilă, cu un gust aparte, dar deosebit de delicios, este cunoscută încă din antichitate pentru proprietăţile sale medicinale.
Consumată în stare proaspată, poate să trateze diareea cronică, diabetul, hemoroizii, vărsăturile și migrenele.
În popor se mai numeşte şi angină, anghină, carcioafă, amăreală sau darul Sfintei Marii şi este o plantă mare iubitoare de soare şi de căldură, crescând doar în zonele sudice ale ţării noastre, unde a fost adusă cu secole în urmă, din regiunea mediteraneană. Are frunze mari, crestate, verde închis pe faţă şi cenuşii-albicioase pe dos, care se recoltează din iunie până în septembrie. Florile sale seamănă cu cele ale ciulinilor de la noi, fiind roşii-violacee şi învelite în solzi cărnoşi.
Se consumă coada şi bulbul care are aspectul unei flori formate din solzi cărnoşi şi se prepară, de obicei, la bain-marie, după ce a fost stropită cu zeamă de lămâie. Este recomandat ca anghinarea să fie consumată imediat după ce a fost gătită, deoarece în timp ea poate deveni toxică.